Petrascu

Vernisaj Gheorghe Petraşcu şi lansarea Catalogului Pinacotecii

Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită la vernisajul expoziţiei tematice „Gheorghe Petraşcu – Reminiscentia 70”, care va avea loc pe data de 27 noiembrie, ora 18.00, la Palatul Suţu (Bdul Ion C. Brătianu, nr. 2), în sala dedicată Pinacotecii Bucureşti. Pe simezele noii expoziţii vor putea fi admirate  minunate lucrări ale maestrului Petraşcu. Unele dintre tablouri nu au fost expuse niciodată, iar altele nu au mai fost accesibile publicului larg din anii 1930-1950, sau de la marea retrospectivă din 1972.

Cu această ocazie va avea loc şi lansarea noului Catalog, dedicat expoziţiei tematice „Natură moartă, natură vie – capodopere din colecţia Pinacotecii”.

În anul 2019 se împlinesc 70 de ani de la încetarea din viaţă a lui Gheorghe Petraşcu, artist remarcabil al veacului trecut, iar Secţia Artă a Muzeului Municipiului Bucureşti şi-a propus omagierea sa prin această expoziţie temporară, prima, de altfel, dedicată marelui pictor organizată de MMB şi care va fi integrată, la fel ca şi „Medalionul Gheorghe Tattarescu”, în noul proiect iniţiat de Pinacoteca Bucureşti: „Natură moartă, Natură vie – Capodopere din Colecţia Pinacotecii Municipiului Bucureşti”.

Punând în valoare opera unor importante personalităţi ale artei plastice româneşti: Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Constantin Artachino, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Ştefan Popescu, Nina Arbore, Cecilia Cuţescu Storck şi alţii, catalogul expoziţiei „Natură moartă, natură vie – capodopere din colecţia Pinacotecii Municipiului Bucureşti” a fost conceput ca un omagiu adus frumosului, destinat să producă privitorilor încântare şi plăcere estetică pură. Dar şi să ofere toate informaţiile necesare despre autorii tablourilor expuse în cadrul acestei expoziţii de la Palatul Suţu într-o ediţie bilingvă româno-engleză.

Apărut la Editura Muzeului Municipiului Bucureşti, catalogul cuprinde analize riguroase ale operelor unor mari artişti români, cuprinzând capitole speciale dedicate analizei de gen, a naturii moarte şi a peisajului în arta europeană, precum şi a retoricii peisajului şi a naturii statice în secolul al XIX-lea românesc. Un capitol aparte este dedicat, de asemenea, peisajului şi naturii statice în pictura românească de secol XX, aşezate în contextul marii tradiţii europene.

Intrarea la acest eveniment este liberă.

Petrascu

About Author

Connect with Me: