
Sultana şi Ovidiu Maitec, Dana şi Stéphane Maitec în expoziţia Lemn – Aur – Lumină la Muzeul Naţional de Artă al României
Muzeul Naţional de Artă al României vă invită în perioada 31 octombrie 2019 – 30 ianuarie 2020 la expoziţia Lemn Aur Lumină, cea mai amplă expoziţie din ultimul deceniu dedicată lui Ovidiu şi Sultanei Maitec, într-un dialog vizual inedit cu Stéphane şi Dana Maitec.
Două generaţii de artişti din aceeaşi familie, trei limbaje plastice diferite – pictură, sculptură, fotografie –, patru destine care s-au format în proximitate, în efervescenţa căutării unei voci şi unui drum propriu în artă: aceasta este povestea Maitec, care se suprapune şi interferează cu parcursul artei româneşti din ultima jumătate de veac.
Expoziţia va aduce în atenţia publicului cea mai cuprinzătoare selecţie de lucrări semnate de Ovidiu şi Sultana Maitec de la ultima lor expoziţie organizată împreună tot la Muzeul Naţional de Artă al României în 2001. Peste 70 de sculpturi de Ovidiu Maitec şi peste 50 de picturi de Sultana Maitec vor forma nucleul expoziţiei în oglindă a cuplului, iar Stéphane şi Dana Maitec vor prezenta, în premieră în România, peste 50 de lucrări şi instalaţii interactive din seria Reflections.
Considerat astăzi unul dintre cei mai importanţi sculptori români, Ovidiu Maitec a fost descoperit şi susţinut de celebrul colecţionar britanic Jim Ede. A debutat cu o expoziţie personală la Londra, apoi a participat de patru ori la Bienala de Artă de la Veneţia, iar lucrările sale au devenit parte a unor prestigioase colecţii internaţionale. În paralel, expoziţia documentează destinul de excepţie al Sultanei Maitec, care a îndrăznit o spectaculoasă ruptură faţă de cursul realist dominant al artei epocii, optând pentru o pictură nonfigurativă în tehnica foiţei de aur – material ce va deveni marca sa vizuală dominantă.
Stéphane Maitec, fiul celor doi, lucrează, din 2002, alături de Dana Maitec: un duo care şi-a construit o impresionantă carieră internaţională în fotografia artistică. Seria Reflections, realizată de aceştia, oferă publicului oportunitatea de a intra în contact cu opera lor, expusă în Franţa, Statele Unite, Elveţia, Belgia, Italia. Lucrările din această serie pot părea, la o primă vedere, similare picturii, sau, prin iluzia de tridimensionalitate, sculpturii: ele sunt însă fotografie pură. Cum au ajuns Dana şi Stéphane Maitec la acest rezultat? Publicul va fi invitat să fie parte activă în chiar procesul de creaţie, într-o instalaţie interactivă – surpriză.
Stephane şi Dana Maitec sunt, potrivit criticilor de artă din Paris, unde au expus prima dată Reflections, inventatorii unei noi tehnici de fotografie pe care cei doi artişti au denumit-o art mirroring vivid – un experiment vizual inovator în care jocul de reflexii asupra unor sculpturi realizate din oglinzi exploatează potenţialul creator al luminii şi culorii fără nicio intervenţie digitală.
Curator: Irina Ungureanu.

