medit

Spectacol de dans „Mediterranea” la Opera naţională Bucureşti

Ambasada Italiei în România şi Institutul Italian de Cultură, în colaborare cu Opera Naţională Bucureşti şi cu Asociaţia Culturală Spectacol Art, organizează în data de 28 octombrie 2019, la ora 18.30, în Sala Mare a Operei Naţionale Bucureşti, spectacolul de dans contemporan „Mediterranea”.

Coregrafie: Mauro Bigonzetti. Muzică: W.A. Mozart, G. Ligeti, G.P. da Palestrina şi muzică din culturile mediteraneene. Selecţia muzicii: Paride Bonetta, Mauro Bigonzetti. Lumini: Carlo Cerri. Costume: Roberto Tirelli. Asistent coregrafie: Stefania di Cosmo. Producţie: Daniele Cipriani Entertainment.

Interpretează: Marco Lo Presti, Mattia Tortora, Ilaria Grisanti şi Marco Fagioli, Susanna Elviretti şi Marco Lo Presti, Andrea Caleffi şi Davide Pietroniro şi Compania Daniele Cipriani Entertainment.

Spectacolul de dans “Mediterranea” este pus în scenă pentru prima data în 1993 de către Balletto di Toscana şi obţine imediat un succes remarcabil. Cu ocazia împlinirii a 15 ani de existenţă, în 2008, este repus în scenă pentru trupa Teatrului Scala, marcând debutul lui Mauro Bigonzetti, unul dintre cei mai renumiţi coregrafi italieni, pe scena prestigioasei instituţii. Bigonzetti nu se limitează însă la o simplă preluare a originalului, ci realizează o adevărată reelaborare coregrafică, insuflând coregrafiei un mai mare impact fizic şi vizual şi conferindu-i o aură inovativă. În prezent, la 25 de ani de la debut, spectacolul cu cele mai multe reprezentaţii în lume al lui Mauro Bigonzetti, este repus în scenă de dansatorii solişti ai trupei Daniele Cipriani Entertainment.

“Mediterranea” nu este o operă narativă, ci evocativă: o călătorie în spaţiu şi timp pe toată Marea Mediterană, prin intermediul muzicii culturilor din spaţiul mediteraneean. Cu o structură ce alternează momentele de grup cu cele în doi, spectacolul pune în valoare forţa tinerească şi frumuseţea, energia şi viteza. Întreg spectacolul este structurat pe coexistenţa unor emoţii antagonice, mişcările energice şi ritmate alternându-se cu episoade lirice deosebite. Totul se încheie cu o grandioasă îmbrăţişare finală a dansatorilor ca simbol al uniunii dintre diferitele culturi ce animă acest Mare Nostrum care este Mediterana.

Mauro Bigonzetti s-a născut la Roma şi a studiat la Scuola del Teatro dell’Opera, intrând direct în compania de dans din oraşul său. După 10 ani de activitate la Opera din Roma, se alătură companiei de dans contemporan Aterballetto în stagiunea 1982-1983. Cele mai importante colaborări din această perioada sunt cele cu Alvin Ailey, Glen Tetley, William Forsythe, Jennifer Muller, precum şi rolurile în spectacolele de dans ale lui George Balanchine şi Léonide Massine. În 1990 crează primul său spectacol de dans – “Sei in movimento”, pe muzică de J. S. Bach. În stagiunea 1992-1993 părăseşte Aterballetto şi devine coregraf independent, începând o intensă colaborare cu Balletto di Toscana şi cu diferite companii internaţionale. În 1997 revine la Aterballetto ca director artistic, reformează Compania şi-i creează un repertoriu. După zece ani renunţă la postul de director pentru a se dedica mai mult activităţii de coregraf independent. În 2016 coordonează Trupa de Balet a Teatrului Scala din Milano.

afis_mediterranea

About Author

Connect with Me: