
Daughters – un spectacol de dans inspirat de începuturile cyber art, în premieră la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti pe 19 şi 20 octombrie 2019
„Daughters”, un spectacol inedit în peisajul coregrafic românesc, semnat de coregrafa Simona Deaconescu şi realizat printr-o combinaţie unică de dans, sunet şi imagine analog, are loc pe 19 şi 20 octombrie, la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Sala Stere Popescu, de la ora 19:30.
„Daughters” este inspirat de motivaţiile şi modalităţile de expresie ale fiicelor generaţiei hippie, aceste copile teribile ale post-punk ului care au încercat să sfideze omogenizarea colectivă, aflându-se într-un proces continuu de autoactualizare şi afirmare a individualităţii creative.
În realizarea direcţiei vizuale şi sonore pentru „Daughters”, coregrafa Simona Deaconescu se foloseşte exclusiv de tehnologie analog – demers ce marchează colaborarea cu doi artişti stabiliţi în Berlin, M Kardinal şi Monocube, cu un portofoliu impresionant de lucrări realizate în sistem de performance prin astfel de metode. Semnalul analog va fi alterat şi transformat în imagini cinematice sincronizate pe televizoare cu tub, spectatorul experimentând, în acelaşi timp cu cele trei dansatoare, nu doar o atmosferă tipică unui concert, ci şi o serie de micro istorii personale ficţionalizate, încărcate de ironie şi suspans.
Simona Deaconescu a ales pentru acest spectacol trei dansatoare cu o personalitate puternică pentru a completa echipa de creaţie – Georgeta Corca, Simona Dabija şi Teodora Velescu. Prin contribuţia lor, „Daughters” propune o întoarcere la forme de dans social specifice erei post-punk, precum şi o continuare a cercetării noţiunilor de (inter)subiectivitate şi încorporare (embodiment), într-o producţie ce induce o stare de constantă acumulare şi tensiune. „Daughters” este, în acelaşi timp, un spectacol strâns legat de experienţa personală a artistelor, de felul în care generaţiile trecute le-au influenţat viziunea asupra propriului corp.
„Daughters” reprezintă o nouă etapă a unui proiect realizat de Simona Deaconescu în Canada, în cadrul prestigiosului festival Springboard Danse Montreal, în perioada 9-28 iunie 2019, care a constat într-o instalaţie performativă realizată alături de o echipă internaţională de 15 dansatori. Instalaţia Sons and Daughters a fost prezentată la Usine C în Montreal, în deschiderea serii de showcase de pe 28 iunie, în cadrul secţiunii Emerging Choreographers, unde Simona a fost singura prezenţă românească de până acum. Instalaţia prezentată a fost work in progress.
„Am lucrat cu 15 dansatori din SUA, Canada şi Australia şi ne-am provocat reciproc. Montreal a reprezentat o primă etapă de lucru pentru mine, unde am cercetat noi principii de mişcare şi am încercat modalităţi de a structura dramaturgic fapte din realitate şi ficţiune. Daughters ar fi o a doua etapă de lucru la proiect, în care am lăsat ideile să se aşeze şi să se dezvolte.”, a declarat Simona Deaconescu.
În spectacolele Simonei Deaconescu, instalaţiile, corpul şi cuvântul au două discursuri diferite, aflate uneori în contradicţie, încurajând performerii să facă un zapping mental, între gânduri, intenţii şi acţiuni, în timp ce textul prezintă cu claritate fapte mai mult sau mai puţin credibile.
Coregrafa şi regizoarea Simona Deaconescu, cofondatoare a festivalului Bucharest International Dance Film Festival, a realizat şi prezentat numeroase spectacole, instalaţii şi filme. A susţinut, de asemenea, ateliere la festivaluri importante din SUA, Austria, Italia, Bulgaria, Turcia, Lituania, Chile, România etc.
