Comedie

Stagiune cu surprize la Teatrul de Comedie

Teatrul de Comedie deschide stagiunea 2019/2020, vineri 20 septembrie, ora 19.00, cu spectacolul Fierarii după Miloš Nikolić, regia Horaţiu Mălăele, scenografia Maria Miu, dar şi cu multe proiecte noi. Relansare este cuvântul cheie al stagiunii cu numărul 58, iar obiectivul principal constă în valorificarea generaţiei tinere de actori ai Teatrului de Comedie, cât şi în sprijinirea tinerilor creatori de teatru.

Astfel, vor fi readuse în faţa publicului spectacole din stagiunile trecute, cu noi distribuţii. Spectacolul Revizorul de N.V. Gogol, regia Horaţiu Mălăele, va fi prezentat într-un format nou, care îi va include pe actorii Mihai Bendeac, George Ivaşcu, Sandu Pop, Liviu Pintileasa, Silviu Debu.

De asemenea, spectacolele Bani din cer de Ray Cooney, regia Horaţiu Mălăele, Breaking news adaptare de Mircea Cornişteanu după „Ultima oră” de Mihail Sebastian, regia Mircea Cornişteanu şi Micul Prinţ de Antoine de Saint-Exupéry, regia Alexandru Dabija, vor îmbrăca o formă nouă, prin înlocuiri în distribuţie.

Sprijinirea şi promovarea tinerei generaţii de artişti continuă şi prin reluarea proiectului COMEDIA ŢINE LA TINEri, care îşi propune să promoveze şi să susţină tinerii regizori de teatru, oferindu-le ocazia de a monta spectacole pe scena unui teatru profesionist. În cadrul stagiunii, va fi montat proiectul câştigător al ediţiei precedente, Plăcerile şi chinurile dragostei de Valentin Krasnogorov, regia Lorena Zăbrăuţanu şi se va lansa call-ul de proiecte pentru ediţia a XI-a.

Alte două evenimente importante se vor desfăşura în prima parte a stagiunii: la Sala Studio va avea loc premiera spectacolului VIZIuni-oameni show de Marius Florea Vizante şi lansarea proiectului LIBER LA COMEDIE, prin care vom oferi accesul gratuit în sala de spectacole pentru anumite reprezentaţii.

În foaierul sălii Radu Beligan, va putea fi vizitată în continuare expoziţia de fotografie „ACTOR. ACTORI”, semnată de fotograful şi actorul Andrei Runcanu şi care cuprinde 45 de portrete ale actorilor Teatrului de Comedie. De asemenea, în sprijinul noii generaţii de dramaturgi va continua şi Concursul de Comedie Românească, prin lansarea celei de-a XV-a ediţii.

Comedie

About Author

Connect with Me: