
Cea de-a patra ediţie a festivalului Película – un festival ca o fiesta! va avea loc între 11 şi 15 septembrie 2019, la Bucureşti
Timp de 5 zile, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes, Cinema Muzeul Ţăranului Român şi alte spaţii alternative din Bucureşti, publicul va putea descoperi culturile altor ţări, diferenţele şi similarităţile dintre România şi zona Ibero-Americană. Festivalul se concentrează pe cultura acestei zone şi combină armonios proiecţiile de filme cu demonstraţiile de dans, mâncarea, muzica, expoziţiile, cu poveştile celor îndrăgostiţi de această lume plină de pasiune şi umanitate, pentru o experienţă unică.
În fiecare an, Película doreşte să celebreze cinematografia şi cultura Ibero-Americană şi îşi îndreaptă reflectoarele spre una dintre ţări în mod deosebit. Anul acesta Brazilia este in ţara în focus.
Unul dintre filmele iconice ale Braziliei, Central Do Brasil, va deschide miercuri, 11 septembrie, ediţia a patra a festivalului Película! Filmul vorbeşte despre călătoria plină de emoţii a unei foste învăţătoare şi a unui băiat în vârstă de 9 ani. Filmul are peste 30 de premii şi nominalizări în festivaluri internaţionale, a fost nominalizat la Oscar pentru Cea mai bună actriţă în rol principal şi Cel mai bun film străin şi a primit în 1999 Globul de Aur pentru Cel mai bun film străin.
Competiţia Película din acest an include 5 filme din Brazilia, Peru, Mexic, Argentina şi Chile.
Producţii puternice, care tratează subiecte de interes: părinţi care trebuie să accepte desprinderea de copil şi maturizarea firească, părinţi care luptă să-şi recupereze copilul răpit, probleme sociale şi aspiraţia pentru o viaţă mai bună, secrete bine ascunse care o dată dezvăluite aduc cu ele crime, o privire intimă asupra vieţii unei comunităţi izolate, care trăieşte departe de excesele urbane, într-o epocă a schimbării şi încercărilor. Toate filmele selecţionate în competiţia acestui an sunt producţii cu un important traseu internaţional, multipremiate şi cu ecouri extraordinare în presă.
Benzinho/Loveling – dramă, Brazilia- Uruguay, 2018
Regia: Gustavo Pizzi
Cancion Sin Nombre/Song Without A Name – dramă, Peru, 2019
Regia: Melina León
La Camarista/The Chambermaid - dramă, Mexic, 2018
Regia: Lila Avilés
Rojo – thriller, Argentina, 2018
Regia: Benjamin Naishtat
Tarde Para Morir Joven/Too Late To Die Young – dramă, Chile, 2018
Regia: Dominga Sotomayor
Festivalul Película este organizat de FREEALIZE şi Asociaţia Culturală ARTICHITANA şi este susţinut onorific de o parte dintre ambasadele ţărilor din America Latină la Bucureşti: Argentina, Brazilia, Chile, Mexic şi Peru, cărora li se alatură Ambasada Franţei, Institutul Francez şi Institutul Cervantes.
