
Muzica electronică şi electro-acustică românească, cu artişti şi trupe din generaţii diferite la EUROPALIA 2019
Muzica electronică şi electro-acustică românească va fi reprezentată de 11 artişti şi trupe din generaţii diferite în cadrul celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Internaţional de Arte EUROPALIA din Belgia (2.10.2019 – 2.02.2020), la care România are statut de invitat de onoare.
De la hip-hop, la alternativ, de la ritmuri africane, greceşti, turceşti până la muzica contemporană, formaţiile şi artiştii invitaţi în festival vor cânta în perioada octombrie 2019-februarie 2020, în oraşe din Belgia, Olanda, Germania, Franţa.
Selecţia a fost realizată cu acordul celor două echipe implicate, Europalia International şi EUROPALIA România, ţinând cont de rigurozitatea managerilor care administrează programul sălilor de concerte din cele patru ţări.
„În ceea ce priveşte contemporaneitatea, programul muzical al EUROPALIA România include o vastă varietate de genuri muzicale şi artişti mai degrabă celebri în afara graniţelor decât în interiorul lor. Din zona muzicii electronice, electroacustice vor face parte din Festivalul Artelor Europalia artişti ai sunetului precum Borusiade, Khidja, Eirwud Mudwasser, Dragoş Rusu, Raze de Soare sau Bogman”, a spus Cătălin Rogojinaru, coordonator de proiect.
Cei trei piloni ai Festivalului Artelor EUROPALIA sunt reprezentaţi de patrimoniu, contemporaneitate şi noi creaţii artistice.
EUROPALIA, festival multidisciplinar, include şi colaborări între artişti români şi artişti străini din sfere artistice diferite, colaborări care au rolul stimulării creaţiei şi sărbătoririi culturii europene, deschizând orizonturi pentru ambele părţi implicate.