Afis Caravana la Cernavoda 2019 web

„Caravana filmului românesc” ajunge la Cernavodă şi stă o săptămână, între 15 şi 21 iulie a.c.

„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” invită spectatorii, cu mic, cu mare, să se bucure de o paletă diversă de filme româneşti de succes.

Intrarea este liberă la proiecţiile în aer liber, din Piaţeta Centrului Civic. Înscrieţi-vă în agendă fiecare seară din perioada 15 – 21 iulie, ora 21.00.

Programul propus în cadrul „Caravanei filmului românesc” de la Cernavodă este variat, adresându-se spectatorilor de toate vârstele. Astfel, cinefilii care vor alege să îşi petreacă serile în compania „Caravanei filmului românesc” se vor întâlni cu memorabilele interpretări ale lui Toma Caragiu, Marin Moraru şi Octavian Cotescu din „Operaţiunea Monstrul” (regia: Manole Marcus), vor putea parcurge o călătorie imaginară cu Sergiu Nicolaescu în al său „Orient Express” sau vor pleca spre case, înduioşaţi de drama eroinei din emoţionantul film „Dimineaţa care nu se va sfârşi”.

Dar spectatorii vor putea să se şi amuze privind povestea Împăratului (Victor Rebengiuc) şi a Zmeului (Mircea Diaconu) din comedia „Secretul armei… secrete” (regia: Alexadru Tatos), vor râde în hohote de aventurile celor trei eroi cărora le este furat biletul câştigător la loterie, din spumoasa comedie „Două lozuri” (regia: Paul Negoescu), vor fredona o melodie, împreună cu „Liceenii rock’n’ roll” (regia: Nicolae Corjos) sau se vor distra, participând (afectiv) la escapada cool, a tinerilor din „#Selfie” (regia: Cristina Iacob).

Pentru a aduce zâmbetul pe chipul copiilor, dar şi pentru a trezi nostalgia părinţilor şi a bunicilor, în weekend vor fi prezentate filme pentru copiii care vor privi cu uimire, poate pentru prima dată, nemuritoarele filme care au încântat copilăria părinţilor de astăzi: „Tinereţe fără bătrâneţe” şi „Mama”, ambele în regia inegalabilei Elisabetei Bostan (supranumită şi „Doamna filmului românesc pentru copii”) şi „Dumbrava minunată”, regia: Gheorghe Naghi.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă,  proiecţiile vor avea loc în Sala de Spectacole a Casei de Cultură.

Afis Caravana la Cernavoda 2019 web

About Author

Connect with Me: