Afis-expo-Pasarowitz-FINAL-734x1024

Expoziţie în premieră naţională, la Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara

Conferinţa de pace de la Passarowitz, desfăşurată în urmă cu 300 de ani, s-a finalizat prin încheierea unui tratat care marchează începutul dezvoltării moderne a Banatului. În acest context, Muzeul Naţional al Banatului (MnaB) – cu sprijinul Forumului Cultural Austriac Bucureşti – aduce la Timişoara, în premieră naţională, o expoziţie dedicată acestui moment excepţional, realizată de Muzeul Universal Joanneum din Graz (Austria). Conferinţa de pace de la Passarowitz a contribuit în mod decisiv la punerea bazelor moderne ale diplomaţiei în această parte a Europei. Pe lângă pace, tratatul a vizat reglementări comerciale şi de navigaţie care, în final, s-au dovedit durabile şi au generat principalele direcţii de evoluţie în domeniu.

Găzduită de Mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timişoara, expoziţia va putea fi vizitată până în data de 31 iulie 2019.

„Trimişii Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, Damian Hugo, conte de Virmont, şi ai Imperiului Otoman, Ibrahim Aga, cu suitele şi gărzile lor personale, vor fi primiţi la Bastion de mediatorul păcii, împuternicit din partea Marilor Puteri, Francesco, viconte de Colbier, sub corturi ridicate în acest scop. Cei doi plenipotenţiari vor semna Pacea care consfinţeşte trecerea Banatului şi a Timişoarei, din nou, după 13 generaţii, sub stăpânirea unui principe creştin. Totodată, Pacea va fi semnată în numele serenissimului principe Carol al VI-lea, Împăratul Romanilor, şi al puternicului stăpânitor Ahmed al III-lea Han, Sultan al Otomanilor. Salve de tun vor marca finalul ceremoniei oficiale şi un spectacol va fi oferit de partea otomană în onoarea noilor prieteni. Numele de-acum trei secole al ansamblului muzical era Seyahatler. În limba de azi a ţinutului, numele e Peregrinii”, precizează reprezentanţii MNaB.

Afis-expo-Pasarowitz-FINAL-734x1024

About Author

Connect with Me: