
Actrița Lamia Beligan și muzicianul Nicolae Szekely, în recitalul „Armonii Pascale”, sâmbătă la Castelul Peleș
Stagiunea „Sunetul Muzicii” de la Castelul Peleș, după 10 ani și numeroase evenimente culturale, primește o înfățișare nouă și un format mai cuprinzător reunite sub numele de „Citadela Artelor” – o nouă stagiune al cărei debut s-a bucurat de mult succes în luna martie a acestui an.
Sâmbătă, 20 aprilie 2019, de la ora 16:00, la Sala de Concerte a Castelului Peleș va avea loc cel de-al doilea eveniment al stagiunii, prilejuit de apropierea Sărbătorilor de Paști. Invitați să facă parte din „Citadela Artelor” vor fi Lamia Beligan, distinsă actriță a Teatrului Național din București, și multi-instrumentistul Nicolae Szekely.
Artiștii au pregătit un program emoționant care va cuprinde lectura poemelor alese, cu temă filosofică și religioasă, acompaniate de acorduri ale muzicii tradiționale vechi românești și de factură orientală, oferind un îndemn către meditație, cumpătare și întoarcere către valori din timpuri imemoriale. Și de această dată, deschiderea serii va fi marcată de prezentarea unui nou element de valoare din patrimoniul Muzeului Național Peleș.
Gazda evenimentului va fi Sebastian Crăciun, iar intrarea va fi liberă, prin solicitarea invitației electronice la adresa rezervari.ucimr@gmail.com
Actrița invitată va citi o selecție de poeme ce poartă cu sine un profund mesaj spiritual, alese din opera unor scriitori precum maica Teodosia Zorica Lațcu, Sandu Tudor, Radu Gyr, Daniel Turcea, Corneliu Coposu, Cezar Ivănescu și Vasile Voiculescu. Lectura va fi acompaniată de recitalul care va cuprinde lucrări tradiționale românești, doine și sonorități vechi ale Orientului apropiat interpretate la instrumente precum nai, flaut de bambus, duduk, cavala egipteană și nei milenar.
,,Aceste versuri poartă în ele o forță, o lumină și o intensitate pe care doar durerea și experiența mistică o puteau naște.” (Lamia Beligan) „Am ales o muzică a cărei sursă este poezia, în sensul ei divin, cu teme și sunete care te înfioară și poate că încă au capacitatea de a purifica gândurile ascultătorilor din zilele noastre.” (Nicolae Szekely)
Stagiunea „Citadela Artelor” este un eveniment organizat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România în parteneriat cu Muzeul Național Peleș.
Următorul eveniment din „Citadela Artelor” va fi un omagiu adus lui Dinu Lipatti de către cunoscuta pianistă Mădălina Pașol și va avea loc sâmbătă, 25 mai, de la ora 16:00. Intrarea va fi liberă prin solicitarea invitației la adresa rezervari.ucimr@gmail.com