Poster Eufonii la MNLR_VOL.5_260319

„Un cal într-o mare de lebede”. Concert Ciprian Pop Trio şi lectură Raluca Nagy, vineri la Muzeul Naţional al Literaturii Române.

Stagiunea „Eufonii la MNLR” pregăteşte o nouă surpriză fanilor muzicii de jazz, dar şi iubitorilor de literatură contemporană, vineri, 5 aprilie, de la ora 19:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române.

După succesul Volumului 4 al Stagiunii, când membrii formaţiei Andrei Petrache Trio au interpretat o selecţie de standarde jazz din perioada interbelică, iar scriitorul Florin Iaru a susţinut un adevărat spectacol de lectură, Vol. 5 propune o nouă experienţă culturală redată de sensibilitatea muzicii de jazz ascultate în consonanţă cu o poveste seducătoare şi polisenzorială spusă de Rosalyn.

Invitaţi vor fi membrii formaţiei Ciprian Pop Trio, conduse de unul dintre cei mai apreciaţi chitarişti jazz ai momentului, şi autoarea Raluca Nagy care va citi din romanul său, „Un cal într-o mare de lebede” (colecţia „n’autor”, Editura Nemira, 2018), apariţie editorială distinsă cu numeroase aprecieri din partea cititorilor şi a criticii de specialitate.

Artiştii vor interpreta un program aparte din repertoriul standardelor de jazz, reinterpretate în viziune nouă, dar şi lucrări proprii prezentate în premieră. Vor concerta Ciprian Pop – chitară, Adrian Flautistu – bas şi Paolo Profeti – saxofon, nume cu rezonanţă pe scenele jazz-ului autohton.

Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, rezervarea fiind esenţială. RSVP la adresa rezervari.ucimr@gmail.com

Stagiunea „Eufonii la MNLR” este un proiect al UCIMR iniţiat cu scopul de a promova creativitatea autorilor români de jazz şi literatură, desfăşurându-se în perioada februarie – aprilie în spaţiul emblematic al Muzeului Naţional al Literaturii Române (sediul din Strada Creţulescu nr. 8).

Concertul face parte din proiectul ambiţios „100 de ani în 100 de concerte” organizat de UCIMR pentru a celebra Centenarul alături public şi cei mai buni artişti ai momentului, un proiect cultural finanţat de Primăria Sectorului 1 Bucureşti prin Centrul Cultural al Sectorului 1.

„Întocmai precum jazzul, şi cartea Ralucăi Nagy, «Un cal într-o mare de lebede», e dificil de cuprins doar dintr-o perspectivă, de încadrat într-o singură «categorie», de însemnat cu o unică „etichetă“. Romanul ei are un ritm al său, recognoscibil,  inedit, armonios, polisenzorial, cum bine spunea Vintilă Mihăilescu în recomandarea sa. Te cucereşte Rosalyn, protagonista volumului, indiferent dacă îţi povesteşte despre cum se simte cutremurul sau cum te poţi regăsi într-o ţară complet altfel (…). Nu vă refuzaţi o întâlnire cu un astfel de text, ar fi cu adevărat o mare pierdere.”  Eli Bădică, editor coordonator al colecţiei n’autor a Editurii Nemira

Un cal într-o mare de lebede este debutul autoarei Raluca Nagy în volum individual, o carte distinsă cu premiul „Sofia Nădejde” pentru literatura scrisă de femei – Debut în Proză şi nominalizată la categoria Debut a Premiilor „Observator Cultural” 2019. Volumul este şi pe lista scurtă a Festival du Premier Roman de Chambéry. Raluca Nagy este născută în Cluj – Napoca şi stabilită în Marea Britanie, fiind prezentă în România pentru o scurtă perioadă.

Despre „Un cal într-o mare de lebede”

Rosalyn are 24 de ani şi este studentă la Londra. Cu un corp invadat de o boală ciudată, cu o poveste amoroasă complicată şi o familie disfuncţională, la capătul puterilor, ea decide să plece cu o bursă de un an la Tokio, pentru a studia limba japoneză. Întâlnirea şocantă cu o cultură impresionantă va funcţiona ca o oglindă necruţătoare, care o va ajuta să se desprindă de trecut şi să se vindece.

„În ego-ficţiunea Ralucăi Nagy despre Japonia nu se întâmplă practic nimic: nu există intrigă, în sensul occidental, după cum ne avertizează autoarea încă de la început. Dar se petrece o întâlnire radicală a europeanului cu un Celălalt extrem, care îl face să simtă organic – la modul propriu – distanţa culturală şi provocarea umană. Un cal într-o mare de lebede este pur şi simplu naraţiunea polisenzorială şi în acelaşi timp auto-reflexivă, etnografică şi personală, perplexă şi totodată firească până la limita intimităţii, a acestei experienţe.“ – Vintilă Mihăilescu

Raluca Nagy este doctor în ştiinţe sociale al Universităţii Libere din Bruxelles şi al SNSPA Bucureşti. A debutat în publicistică în anul 2005, la Revista 22, şi a continuat până în prezent, print şi electronic, la: Cuvântul, Dilema Veche, Decât o Revistă, Arhiforum, totb şi Scena 9. A contribuit cu o povestire la volumul colectiv Scrisori din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români (Editura Trei, 2015). A mai publicat proză scurtă în revista Iocan (2016) şi în Revista de Povestiri (2017-8), al cărei atelier de scriere creativă l-a urmat.

Despre Ciprian Pop

Ciprian Pop (n. 8 iulie 1987) este unul dintre cei mai căutaţi şi apreciaţi chitarişti de jazz din peisajul românesc. A absolvit cursurile Şcolii de muzică Bistriţa şi ale Liceului de Muzică „Tudor Jarda” unde a studiat chitară clasică şi pian. Şi-a continuat studiile la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti – Facultatea de Compoziţie Muzicală, Secţia Jazz, sub îndrumarea profesorului Mircea Tiberian. Pe parcursul celor 4 ani de studiu la UNMB şi-a perfecţionat studiul urmând cursurile Academiei ICon Arts unde a studiat cu profesorul Sorin Romanescu, sub atenta observare a reputatului artist Ciprian Pop devenind un instrumentist versatil şi creativ, ca urmare a tehnicilor studiate.

În perioada 2010 – 2012 a urmat Studiile Universitare de Masterat – Muzică şi Cultură Pop – Secţia Jazz. Ciprian Pop a fost desemnat câştigătorul primei ediţii a Festivalului „Ziua Chitarelor” din Bucureşti, în anul 2009, urmând a fi câştigătorul premiului de „Cel mai bun instrumentist” la Festivalul Internaţional Studenţesc de Jazz din Târgu-Mureş unde a primit, totodată, şi Trofeul în cadrul grupului Jazz Challenge. Începând cu anul 2012 a concertat în timpul emisiunilor TV precum „Vocea României” (ProTV), „Dansează printre stele” (Antena 1), „Duelul pianelor” (TVR 2).

A susţinut numeroase concerte, începând cu scenele de jazz şi de teatru până la scenele mari precum Ateneul Român, Sala Palatului, având colaborări alături de alţi artişti renumiţi precum Sorin Romanescu, Luiza Zan, Vlad Popescu, George Natsis, Cristian Soleanu, Mircea Tiberian, Nicolas Simion, Jazzappella, Beatles`n`Jazz, Zum, Breeze şi mulţi alţii, dezvoltând, totodată, proiecte şi în sfera muzicii pop-rock, remarcându-se concertele avute alături de artişti precum Andra, Dalma, Marcel Pavel, Gheorghe Zamfir, Delia Winter Wonderland la TNB, Aurelian Temişan, concertul Frozen alături de Orchestra Simfonică Bucureşti ş.a. Ciprian Pop este un artist apreciat şi în aria muzicii clasice contemporane, implicându-se în proiecte experimentale alături de Mihaela Vosganian şi Irinel Anghel. Din anul 2017 Ciprian Pop se alătură Academiei Icon Arts în calitate de profesor al secţiei de Jazz.

Următorul eveniment al Stagiunii „Eufonii la MNLR”, şi cel care va încheia acest sezon, va avea loc vineri, 19 aprilie, de la ora 19:00, prin concertul celor de la Accord Vibes (Alexandru Anastasiu – vibrafon, Fernando Mihalache – acordeon şi Cezar Knihinski – contrabas), lectura aparţinând scriitorului Claudiu Komartin.

Poster Eufonii la MNLR_VOL.5_260319

About Author

Connect with Me: