
Frizerul de câini – câştigătorul Premiului Palm Dog va susţine câinii abandonaţi, din 25 ianuarie
“Mângâie un câine şi o să-ţi găseşti un job permanent”, hrăneşte-l şi te vei bucura de recunoştinţa şi dragostea lui toată viaţa.
Frizerul de câini (Dogman), noul film al lui Matteo Garrone (Gomora, 2008) intră în cinematografele româneşti din 25 ianuarie şi îşi propune să susţină câini abandonaţi care şi-au găsit refugiu în casa proprie a Florielei Grapini. Husse România se alătură cauzei ca partener al distribuţiei filmului în România, donând hrană pentru câini, pentru o masă, la fiecare bilet vândut în cinema. Acţiunea va acoperi toate proiecţiile din ţară, astfel încât toţi spectatorii din Bucureşti şi celelalte oraşe pot face o diferenţă.
Adăpostul în cauză este chiar casa Florielei Grapini, care timp de 10 ani salvează câini abandonaţi în afara Bucureştiului, pe marginea şoselelor dintre localităţi. Domiciliul Florielei se află în afara capitalei şi datorită curţii spaţioase poate acomoda cei peste 130 de câini care au nevoie de ajutor în prezent. Animalele sunt îngrijite corespunzător fiind hrănite constant, vaccinate şi beneficiind de controale veterinare periodice. De-a lungul timpului, cu ajutorul Florielei, aproximativ 200 de câini şi-au găsit stăpân.
Adăpostul independent al Florielei nu este susţinut de nicio asociaţie, de aceea, Husse România va dona câinilor de aici hrană la fiecare bilet vândut la Frizerul de câini.
Frizerul de câini a fost nominalizat pe 9 ianuarie la premiile BAFTA pentru Cel mai bun film într-o limbă străină, aflându-se din nou în competiţie cu filme precum Cold War (Războiul Rece), Roma, Shoplifters (O afacere de familie) şi Capharnaüm. Premiile vor fi acordate joi 10 februarie la Londra.
Filmul a câştigat anul trecut la Cannes Premiul pentru Cel mai bun actor, Marcello Fonte şi Premiul pentru Cel mai bun ansamblu canin, Palme Dog.
Autor al filmelor Gomora şi Reality, ambele distinse cu Marele Premiu la Cannes, Matteo Garrone este unul dintre cei mai apreciaţi regizori contemporani, fiind considerat cineastul care a revigorat cinema-ul italian, alături de Paolo Sorrentino. Filmele lui Garrone se evidenţiază prin tematica realistă, preferinţa de a lucra cu actori non-profesionişti şi amprenta vizuală puternică. Acestea sunt câteva dintre trăsăturile care i-au adus comparaţii cu neorealiştii italieni ai anilor ‘60.
