
Frumos e în septembrie la Veneţia
În premieră pentru Cluj, Oana Pellea, alături de Mircea Rusu, aduc pe scena Casei de Cultură a Studenţilor spectacolul ”Frumos e în septembrie la Veneţia”, vineri, 8 februarie 2019, începând cu ora 20:00.
Măştile în spatele cărora se ascunde fiecare dintre noi pentru a se feri de suferinţă ne fac să părem fiinţe complexe şi, în acelaşi timp, paradoxale. Nepotrivirea dintre închipuire şi realitate naşte tragicul şi comicul existenţei. Planurile măreţe întâlnesc realitatea simplă.
„Cum ar fi dacă acum nu ar fi aşa, ci altfel?” este întrebarea al cărui răspuns fuge mereu în viitor. „Frumos e în septembrie la Veneţia” este una din piesele scurte scrise de Teodor Mazilu, o piesă în care personajele întâlnesc realitatea dorită, dar nu ştiu să o recunoască. Visarea e mai confortabilă, conştientă de lipsa-i de responsabilitate şi de implicare.
Romantism, umor, pasiune, candoare – toate acestea, şi chiar mai multe de atât, se regăsesc în februarie pe scena Casei de Cultură a Studenţilor.
