
Festivalul de lectură pentru copii Narativ 2018
Îţi place să citeşti? Vrei să afli în câte feluri se poate citi o poveste? Ştiai că te poţi bucura de lectură şi altfel? Vino la Festivalul NARATIV să vezi cum poveştile prind viaţă!
În ultimul weekend din noiembrie, adică pe 24 şi 25 noiembrie 2018, la Colegiul Naţional „Cantemir Vodă”, cei mici şi cei mari îşi dau din nou întâlnire la cea de-a patra ediţie a Festivalului de lectură pentru copii NARATIV, unde vor redescoperi plăcerea cititului alături de Asociatia Curtea Veche. Proiectul este realizat cu sprijinul Kaufland Romania
Programul este disponibil pe site-ul www.narativ.ro, unde s-a dat deja startul înscrierilor la peste 50 de ateliere interactive gratuite care vor trezi pasiunea pentru citit în orice puşti. La eveniment sunt aşteptaţi copii cu vârste între 3 şi 14 ani, care vor să descopere magia cititului alături de Nara şi Tiv, ghizii aventuroşi ai Festivalului.
Ce vor face cei mici la NARATIV? Activităţile pregătite pentru ei îi vor încuraja să se exprime liber, să deseneze, să compună muzică, să facă teatru şi recenzii video, să înveţe şi să folosească tehnici de dezbatere, să facă experimente şi chiar să inventeze propriile poveşti.
Părinţii şi profesorii sunt aşteptaţi la conferinţe susţinute de specialişti în psihologia copilului şi în educaţie non-formală, unde pot învăţa mai multe despre cum îi pot sprijini pe cei mici în dezvoltarea obiceiului pentru lectură.
Atelierele pregătite anul acesta sunt realizate în jurul unora din cele mai frumoase şi cunoscute titluri ale literaturii universale, precum: Debate – Mituri Romane, Poveşti pe muzică – Călătoriile lui Gulliver, Jurnalistul de poveste – Robinson Crusoe, BodyPercussion – Visul unei nopţi de vară, Bookopoly board game – Romeo şi Julieta, Poveşti vizuale – Frida, Actorie – Odiseea, Atelier Experienţial – Marie Curie şi multe altele.
A patra ediţie a festivalului NARATIV aduce în premieră şi activităţi de storytelling în limbi străine, în parteneriat cu institutele culturale din Bucureşti şi un eveniment special cu participarea campioanei olimpice la scrimă, Ana-Maria Branza Official, care le va vorbi copiilor despre importanţa educaţiei prin sport şi lectură.