
O nouă premieră la Naţionalul din Târgu-Mureş: Miss Liberty – Ultimul Madrigal
Cu ocazia Centrenarului, Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Naţional Târgu-Mureş, a produs în colaborare cu Teatrul „Mihai Eminescu” din Chişinău, spectacolul Miss Liberty – Ultimul Madrigal de Mircea M. Ionescu, în regia lui Elemér Kincses.
Spectacolul va avea premiera la Chişinău, în data de 21 noiembrie 2018, urmat de o a doua reprezentaţie, în data de 22 noiembrie 2018, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Mihai Eminescu.
Următoarea reprezentaţie a spectacolului este programată la Alba Iulia, la Casa Studenţilor din localitate, în data de 5 decembrie 2018, de la ora 19.00.
Târgumureşenii vor putea viziona în premieră spectacolul Miss Liberty – Ultimul Madrigal, sâmbătă 8 decembrie şi duminică 9 decembrie 2018, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Naţional, intrarea fiind liberă, în limita locurilor disponibile.
Piesa scrisă de Mircea M. Ionescu ne prezintă poveştile a zece personaje care se întâlnesc la capătul podului Queensboro din New York. De ce clipe îşi amintesc aceştia?… Unde îi vor duce poveştile lor?… Visul american chiar există?…
Din distribuţia spectacolului fac parte actori ai Companiei Liviu Rebreanu a Teatrului Naţional Târgu-Mureş şi ai Teatrului Mihai Eminescu din Chişinău: Cristian Iorga, Dan Melnic, Petru Hadârcă, Anatol Durbală, Luchian Pantea, Liviu Pancu, Csaba Ciugulitu, Diana Decuseară, Alexandru Pavel, Ale Ţifrea. Scenografia îi aparţine Mariei Miu, iar regia tehnică lui Nicu Băgăian.
