Decapitaed

Concert Decapitated, Hatesphere şi Thy Disease în Club Quantic

Decapitated, Hatesphere şi Thy Disease cântă la Bucureşti pe 14 noiembrie în Club Quantic. Showul face parte din turneul Anticult Balkan Tour 2018! În deschidere vor mai urca pe scenă Grimaze şi Dehydrated.

Polonezii de la Decapitated au 7 albume la activ, lansate în cursul celor 20 de ani de activitate. Bazele formaţiei au fost puse de fraţii Waclaw ‘Vogg’ Kieltyka şi Witold ‘Vitek’ Kieltyka. În 2007, Decapitated l-au pierdut pe Vitek, care a murit în urma unui accident. A urmat o pauză, după care polonezii s-au întors în 2011 cu un nou album, Carnival Is Forever. În 2014 trupa a lansat un nou material discografic, Blood Mantra. Discul a primit recenzii foarte bune din partea presei de specialitate, precum şi din partea fanilor. Al şaptelea album al trupei a fost lansat în iulie 2017 şi se numeşte Anticult. Acesta a făcut ca trupa să fie inclusă în elita death metal a trupelor internaţionale.

Danezii de la Hatepshere revin în România după o prezenţă la Metalhead Meeting acum câţiva ani. Hatesphere sunt din Danemarca şi au 20 de ani de activitate pe scena metal timp în care au lansat 9 albume de studio, cel mai recent fiind intitulat New Hell şi lansat în 2015. De la înfiinţare au dominat scena thrash din Danemarca fapt ce le-a adus un turneu cu Exodus şi apariţii la Wacken Open Air, HellFest şi With Full Force.

Thy Disease vin tot din Polonia, abordând ca stil un Industrial Death Metal. Formaţia a luat naştere în 1999 având până acum 6 albume lansate, ultimul dintre ele fiind Costumes of Technocracy în 2014.

Grimaze vin din Bulgara şi abordează un Death Metal cu influenţe de Groove pe alocuri. Înfiinţaţi în 2013, printre artiştii care şi-au pus amprenta asupra stilului Grimaze se numără Pantera, Gorguts sau Acid Bath. Până acum au lansat un EP, Grimaze, în 2016.

Dehydrated vin din Rusia, din îndepărtata Siberie şi abordează ca gen Death Metalul, având-o la voce pe carismatica Ira. Sunt prezenţi pe scenă din 2008 având aceeaşi componenţă de la formare. În cei 10 ani de activitate au lansat 3 albume, primul fiind lansat în 2011, Duality of Existence, al doilea, Zone Beneath the Skin în 2012 iar cel mai recent, Awake in Era, în 2015.

Decapitaed

About Author

Connect with Me: