Anonimul venetian.2

Anonimul veneţian se va juca pentru a 100-a oară la TNB!

Cuceritorul spectacol care şi-a dovedit impactul emoţional asupra unui public de toate vârstele, Anonimul veneţian de Giuseppe Berto, jucat de doi dintre cei mai cunoscuţi actori ai Teatrului Naţional din Bucureşti, Ilinca Goia şi Ioan Andrei Ionescu, se va juca pe 8 noiembrie 2018 pentru a 100-a oară la Sala Atelier, unde a avut loc şi premiera în iunie 2014.

Şi iată că de 4 stagiuni, tulburătoarea poveste de iubire care a dat naştere şi unui film renumit, în care intepreţii erau Florinda Bolkan şi Tony Musante, cunoaşte un succes constant în montarea realizată sub auspiciile Centrului de Cercetare și Creație Teatrală Ion Sava, sub îndrumarea regizorală a lui Ion Caramitru.

O dramă romantică pulsând sub acordurile concertului pentru oboi şi orchestra de coarde a lui Alessandro Marcello ne aduce în faţă doi oameni şi neterminata lor poveste de iubire.

Anonimul venetian este un spectacol sensibil, profund, uneori ironic şi mereu emoţionant. Ea şi El îşi trăiesc dragostea dincolo de vreme, într-o Veneţie a muzicii şi a frumuseţii eterne. Aici, iubirea înseamnă libertatea de a înfrunta zâmbind şi viaţa şi moartea deopotrivă. Sau, cum spunea maestrul Suchianu, referindu-se la filmul care a impus Anonimul veneţian în conştiinţa publicului, sub semnul implacabilului final se consumă „o scurtă întâlnire de-a lungul unei Veneţii tot atât de frumoase ca iubirea şi moartea”.

„Spectacolul de faţă nu se vrea o demonstraţie, ci un exerciţiu cu vedere la public, declara Ion Caramitru. Anonimul veneţian oferă pretextul unei astfel de abordări, iar Ilinca Goia şi Ioan Andrei Ionescu, doi actori foarte versaţi ai trupei Naţionalului, au curajul asumării lui până la capăt, au plăcerea jocului cu mijloacele simple, dar complicate, ale actorului”.

„Excelenţi, amândoi, cu har bogat, conduşi cu mână sigură de regizorul spectacolului – Ion Caramitru”, remarca Silvia Kerim.

Dacă nu mai găsiți bilete pentru acest spectacol, o nouă reprezentație vă așteaptă pe 16 noiembrie, la Sala Atelier, de la ora 20.00.

anonimul 100

About Author

Connect with Me: