
Întâlnire cu Florin Iaru la Round Table Sibiu, la Teatrul Gong
O nouă ediţie a seriei de spectacole – conferinţă Round Table Sibiu va avea loc marţi, 23 octombrie, la ora 19.00, la Teatrul Gong din Sibiu (Str. Alexandru Odobescu nr.4). Invitatul special al acestei ediţii va fi scriitorul Florin Iaru, unul dintre cei mai apreciaţi autori ai poeziei contemporane.
Despre opera sa poetică şi implicarea în alte domenii precum jurnalism, fotografie şi educaţie, vom afla mai multe din dialogul purtat cu jurnalista Oana Ciucă Lázár marţi seară.
„Consider că nu trebuie niciodată ca poezia să devină un obiect al comerţului. Să scoţi cu hârdaiele. Sunt foarte mulţi oameni care scriu poezii, însă cei care rămân în conştiinţa oamenilor sunt atât de puţini.”, mărturiseşte Florin Iaru.
Un moment aparte al ediţiei de marţi va fi consacrat oraşului Sibiu în contextul Centenarului, cât şi în calitatea de Regiune Gastronomică Europeană 2019.
Dialogul va fi completat de muzica ansamblului Tromba Felix: Ciprian Dancu – saxofon, Gheorghe Branici -trompetă, Ionuţ Palagniuc – trombon, Andrei Sarafie – chitară bas şi Andrei Marcovici – percuţie.
Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, prin solicitarea invitaţiei electronice la adresa de mail round.table.sibiu@gmail.com.
Cu un format care şi-a cucerit publicul de-a lungul celor peste 30 de evenimente organizate până în prezent, Round Table este un eveniment aflat la confluenţa dintre conferinţă, spectacol, interviu, concert şi totodată emisiune culturală cu public, în centrul căreia personalităţi de vârf ale societăţii de azi sunt invitate să expună într-un cadru informal parcursul pe care l-au dobândit în oraşul în care locuiesc alături de valorile şi principiile care i-au ghidat de-a lungul timpului.
Evenimentul va fi transmis în direct pe site-ul televiziunii culturale www.EnjoyTV.ro şi pe pagina de Facebook EnjoyTV Romania.
Cea de-a patra ediţie Round Table Sibiu şi cea care va încheia acest sezon va avea loc miercuri, 21 noiembrie, de la ora 19:00 la Teatrul Gong, iar invitat va fi jurnalistul Marius Constantinescu.
