Key visual Detox+Market

Stimulus (Berlin) x Detox+Market Opening Party

Sâmbătă, 29 septembrie 2018, de la 23.00, Detox+Market aduce în premieră la Apollo 111 Barul unul dintre cei mai hot artisti berlinezi ai momentului: Stimulus, main act al afterparty-ului acestei ediţii Detox+Market 13 – Berlin meets Bucharest care va avea loc la Dalles GO între 29-30 septembrie.

Despre Stimulus se pot spune multe. Nu mulţi artişti pot să meargă de pe scena legendarului Blue Note din New York, cu o trupă de jazz plină, să înregistreze dansuri cu Nickodemus & No Regular Play şi să interpreteze în faţa a mii de oameni la Donauinselfest din Viena. Stimulus o face fără efort.

Originar din Brooklin, New York, Stimulus a încercat puţin din toate: de la coordonarea unei trupe de jazz, până la înregistrări de dans impresionante, pentru a contribui la o prezentare A$AP Mob. În prezent, îşi împarte timpul între New York şi Berlin, unde deţine rezidenţe duale. Descoperit de Mark Ronson, MC-ul si DJ-ul din Brooklyn şi-a făcut debutul primului proiect solo de MC la Universal, iar apoi a continuat să surprindă fanii cu versatilitatea sa muzicală: https://soundcloud.com/stimulus.

În trackrecord-ul lui de apariţii ca DJ, nu putem să nu menţionăm evenimentul Vogue Designer of the Year, Campionatul Mondial de Baschet din Turcia, Volkswagen Garage Sound web-series sau opening set-ul pentru Eddie Vedder la Cannes Lions Festival.

În 2018, focusul artistului a fost pe propriile creaţii. Dupa apariţia ca speaker TEDx a urmat lansarea lui Falar pe Live From Earth Records, preluat de Highsnobiety, Oyster Magazine şi alte reviste de specialitate.

Ediţia din această toamnă Detox+Market 13 – Berlin meets Bucharest este dedicată fuziunii între două culturi versatile, Bucureşti via Berlin, care fac o treabă excelentă când vine vorba de sustenabilitate, filosofie slow-fashion, artă şi petreceri.

Mai mult, mai asumat, mai real, mai viu, Detox+Market promovează curajul de a renunţa la lucruri din garderobă sau la idei care ne blochează, de a schimba obiceiuri, de a vedea lucrurile, designul, dar şi muzica dintr-o altă perspectivă. Şi începem această schimbare pe ritmurile lui Stimulus, pe 29 septembrie începând cu orele 23.00, la Apollo 111 Barul.

Pregăteşte-te pentru o experienţă muzicală unică şi vino să-l asculţi pe Stimulus la cel mai tare eveniment al lunii septembrie! (R.N.L.)

Key visual Detox+Market

About Author

Connect with Me: