
Bucharest Photofest.2018
Având o bogată experienţă, Bucharest Photofest continuă ca urmare a convingerii iniţiatorilor că un astfel de proiect trebuie şi poate să mijlocească întâlnirea atât de dorită şi benefică dintre artişti din diferite zone ale fotografiei, precum şi dintre aceştia şi pasionaţii de frumos, în general.
Bucureştiul poate fi locul unei astfel de întâlniri, aici, la fel ca în marile oraşe ale lumii, fotografia îşi are locul ei important în viaţa oamenilor.
Ediţia din 2018 a festivalului este dedicată naturii, iar focusul va fi, binemeritat, pe Islanda – ţara invitată special a ediţiei din acest an.
În 2018 vor veni la Bucureşti nume foarte mari din fotografia internaţională, adevărate icoane ale fotografiei mondiale. Plini de entuziasm, organizatorii vor anunţa în perioada următoare, rând pe rând, surprizele deosebite din acest an.
Fiţi curioşi, fiţi deschişi pentru o experienţă deosebită!
Fiindcă #Letsgetvisual nu e doar un slogan, e un adevărat mod de viaţă. Fiindcă Bucharest Photofest nu e doar despre fotografie, ci este un festival total al bucuriei vizuale. 1-14 Octombrie / Bucureşti / România. Sunteţi bineveniţi la cel mai important festival internaţional de fotografie al Bucureştiului, România. (R.N.L.)