
Filmul „O poveste siciliană”, un altfel de Romeo şi Julieta, în cinematografele din România
Filmul „O poveste siciliană” în regia italienilor Antonio Piazza şi Fabio Grassadonia intră în cinematografele din România la ]nceputul acestei luni. Proiectat în premieră mondială în deschiderea secţiunii Semaine de la Critique, la festivalul de la Cannes, în 2017, filmul reia povestea lui Romeo şi a Julietei, plasând-o în realitatea crudă a mafiei siciliene.
Regizorii Antonio Piazza şi Fabio Grassadonia sunt cunoscuţi pentru filmul Salvo, care a avut premiera la Festivalul de film de la Cannes în 2013, unde au câştigat premiul pentru Cel mai bun film şi Premiul Révélation France 4 în Semaine de la Critique. Cei doi au regizat în 2010, Rita, unul dintre cele mai premiate scurtmetraje italiene din ultimii ani, cu peste 40 de premii şi selecţii în circa o sută de festivaluri.
Noul lor film, O poveste siciliană (Sicilian Ghost Story), a deschis secţiunea Semaine de la Critique în 2017, la Cannes, şi a fost distins cu Nastro d’Argento pentru imagine şi decor. Recent filmul a câştigat premiul David di Donatello pentru Cel mai bun scenariu adaptat, după ce în faza de scenariu, în 2016, proiectul a câştigat Sundance Institute Global Filmmaking Award.
De această dată cei doi abordează un subiect cunoscut şi mediatizat în Italia anilor ’90, dispariţia lui Giuseppe Di Matteo, de 12 ani. Filmul are la bază proza scurtă a autorului Marco Mancassola, „Un cavaliere bianco” şi prezintă o realitate crudă care capătă valenţe de fabulă, cu ramificaţii profunde, „Cosa Nostra prin ochii Fraţilor Grimm” după cum apreciază Variety.
Regizorul Antonio Piazza a vizitat România anul trecut, fiind prezent la festivalul Les films de Cannes à Bucarest, atât în capitală, cât şi la ediţiile regionale din Arad şi Braşov, unde filmul a avut proiecţii în premieră în România.
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Les Films de Cannes à Bucarest, Antonio Piazza declara: „Am avut povestea asta in minte foarte mult timp. Când ne-am apucat de scris şi de regizat filme ne-am gândit la ea, dar ne-am temut că poate e prea dureros, iar o abordare realistă ar fi fost o repetare a ororii din anii ‘90. Singura modalitate în care puteam realiza acest film, era adăugându-i o dimensiune fantastică, care să îi aducă lui Giuseppe dragostea de care nu a avut parte.”
Într-un sat sicilian aflat la marginea unei păduri, un băiat de 13 ani, Giuseppe, dispare. Luna, una dintre colegele lui de clasă, refuză să creadă că a dispărut băiatul de care este îndrăgostită şi încearcă să rupă legea tăcerii. Pentru a-l găsi, cu riscul propriei vieţi, pătrunde în lumea obscură în care prietenul ei este închis şi către care lacul oferă o misterioasă cale de acces.
Filmul „O poveste siciliană” este distribuit în România de Voodoo Films şi va rula în următoarele cinematografe: Bucureşti (Hollywood Multiplex, Băneasa Grand Cinema, cinema Elvire Popesco, cinema Muzeul Ţăranului, cinemateca Union). Constanţa şi Sfântu Gheorghe (cinema Cityplex), Târgu Mureş (cinema Arta), Suceava (cinema Modern).
Din 27 iulie filmul va rula în Bucureşti (cinema Europa), în Botoşani (cinema Unirea), Baia Mare (cinema Dacia), Piteşti (cinema Sebastian Papaiani), Braila (cinema Central) şi Craiova (cinema Modern). În curând la Iaşi (Ateneul Tătăraşi) şi Alexandria (cinema 3D Alexandria). (R.N.)

