
Festivalul Internaţional de jazz JazzTM
De 5 ani JazzTM aduce la Timişoara cele mai relevante nume ale jazz-ului mondial. Artiştii invitaţi la ediţia cu numărul 6 sunt:
Pionierii nujazz-ului, The Cinematic Orchestra a fost formată de Jason Swinscoe în 1999 şi a devenit una dintre cele mai respectate trupe britanice din ultimii 19 ani. Cu o gravitate emoţională care transcende genuri muzicale, TCO au avut “sold-out” la Royal Albert Hall (de două ori), precum şi la Opera din Sydney şi au participat la nenumărate festivaluri peste tot în lume. Cea mai cunoascută piesă, “To Build A Home”, a fost difuzată de peste 60 de milioane de ori iar “Arrival of the Birds” a închis creditele biografice ale filmului câştigător de Oscar, “Theory of Everything”.
“Gregory Porter are majoritatea atuurilor pe care ţi le-ai dori de la un interpret de jazz şi probabil încă una sau două calităţi pe care nu ştiai că le cauţi” – The New York Times Un artist a cărei muzică este atât atemporală cât şi incredibil de actuală, Gregory Porter are în faţă o carieră remarcabilă după debutul senzaţional la casa de discuri Blue Note cu albumul “Liquid Spirit” (2013) care a devenit rapid un fenomen global şi cel mai ascultat album de jazz în mediul online din toate timpurile cu peste 20 de milioane de accesări. Albumul a primit discul de platină în Marea Britanie şi Germania iar în Franţa, Olanda şi Austria a primit discul de aur. În Statele Unite, atât Esquire cât şi NPR Music l-au declarat “Următoarea mare voce de jazz din America”. În acest moment, Gregory Porter are 2 premii Grammy câştigate în 2014 şi 2017, 3 nominalizări şi un premiu MOBO (2017) pentru “Contribuţii extraordinare aduse muzicii”.
“Rosenwinkel este un geniu, chiar este, iar CAIPI este o muzică ce vindecă sufletul.” – Eric Clapton Născut în 1970, cu peste 25 de ani de carieră muzicală şi numeroase colaborări cu artişti precum Brad Mehldau, Brian Blade, Mark Turner, Joshua Redman, Chris Potter dar şi legende ale jazz-ului precum Joe Henderson, Paul Motian şi Gary Burton, Kurt Rosenwinkel este unul dintre cei mai influenţi chitarişti ai generaţiei sale. Cel mai recent material discografic, intitulat “CAIPI” este un proiect ambiţios şi profund personal cu influenţe majore ale muzicii braziliene a cărei producţie a durat zece ani. Deşi Rosenwinkel a interpretat singur toate piesele instrumentale ale înregistrării, a avut alături şi solişti renumiţi ca şi Amanda Brecker, Mark Turner şi Eric Clapton.
Promovând noul sunet al Instanbulului, muzica lui Barış Demirel poartă urechile şi sufletele întro călătorie spre dimensiuni diferite. Pe lângă afecţiunea lui pentru Makam, un sistem de melodii folosit în muzica tradiţională din Orientul Mijlociu şi muzica turcă, Barış Demirel este puternic influenţat de sunetele provenite din jazz, ambient, rock, shoegaze, avant-garde şi gainsbarre.
Începând cu muzică africană, trecând prin jazz, blues, soul, funk, rock, dub, disco, hip hop, şi ajungând la drum & bass, nu jazz şi nu soul, sau orice alte muzici cu aceeaşi substanţă, fie ele şi neingropate încă în clişeul şi presetul universal din care doar se pare că e greu de găsit o cale de scăpare, The Jam Community nu refuză nici o sursă de inspiraţie; orice pretext pentru a interacţiona neîngrădit, în căutarea unui drum spre împărtăşirea unei experienţe a realului şi a găsirii unei voci comune, a unui sistem de gândire eliberator, fiind bine venit.
De-a lungul timpului, Sorin Zlat Trio a cântat pe aceeaşi scenă alături de nume mari ale jazzului: Lee Ritenour, Ravi Coltrane, Brandford Marsallis, Joey Calderazzo, Tito Puente şi Jeff Ballard. În data de 28 mai 2017, Sorin a fost invitat ca headliner la festivalul din S.U.A “Jacksonville Jazz Festival” să concerteze în aceeaşi seară şi pe aceeaşi scena alături de Chick Corea Trio, Joey Alexander Trio şi The Commodores.
Una dintre cele mai recente formule de jazz fusion din ţara noastră, Krisper, a apărut de la nevoia membrilor Arcuş Trio de a explora noi posibilităţi de structurare a muzicii şi de a ajunge la un sunet mai agresiv care combină straturile de jazz, rock şi pop.
B.A.U. B.A.U. (Brigada Artistică Urbană) este un colectiv deschis care creează muzică de dans improvizată. Formată în jurul unui grup de prieteni din Timişoara, B.A.U. cântă împreună din 1995: Uţu Pascu (bas, samplers, efecte), Vlad Trif (clape), Alin Mărgărit (chitară, clape), Tavi Scurtu (tobe), alături de MC Tina.
Trompetist, muzician şi producător, Petre Ionuţescu este membru fondator al formaţiilor Funky Growl, Blazzaj şi fondator al asociaţiei Romanian Brass Society. Începând din 1995 şi până în prezent desfăşoară o prolifică activitate concertistică pe scena naţională şi internaţională. A colaborat cu nume importante de pe scena românească precum Alexandrina, Thy Veils, Subcarpaţi sau Negura Bunget. Pe scena JazzTM Petre Ionuţescu (trompetă, pian, flaut, caval) va urca alături de Gabriel Almaşi (chitară, electronice), Sergiu Cătană (percuţie, shakuhachi) şi Anghel Mailat (synth).
Renumitul pianist Robert Glasper, multiinstrumentalistul Terrace Martin, trompetistul Christian Scott, basistul Derrick Hodge, tobosarul Justin Tyson şi beatboxer-ul Taylor McFerrin s-au unit pentru a forma R+R=NOW, un supergrup contemporan plin de influenţe EDM, hip-hop, soul, R&B şi raggae. Potrivit lui Glasper, R+R=NOW spune “povestea noastră din punctul nostru de vedere. Sunetul fiecăruia este atât de diferit, dar toţi venim din aceeaşi grădină de beton, un sunet foarte cinstit şi fluid … o grămadă de pisici care se respectă reciproc…”. R+R=NOW înseamnă Reflect+Respond=NOW (reflectă şi răspunde = acum), numit astfel de Glasper după ce a fost inspirat de cântăreaţa Nina Simone, care a spus că datoria artistului este de a reflecta vremurile în care trăieşte. Deşi tineri, membrii grupului au un palmares de 5 premii GRAMMY şi 16 nominalizări la categorii ce includ: blues, R&B, jazz, urban/alternative, soundtrack şi chiar 2 nominalizări pentru albumul anului (2013 şi 2015).
John Beasley presents MONK’estra Nominalizat GRAMMY, John Beasley este un pianist şi compozitor care a colaborat cu nume mari din lumea muzicii precum Miles Davis, Freddie Hubbard, Diane Reeves, Steely Dan, Marcus Miller, Christian McBride, Chaka Khan şi chiar James Brown. Beasley este cu uşurinţă unul dintre cei mai versatili muzicieni care reuşeşte să ţină în echilibru o carieră cu mai multe faţete ca lider de trupă care direcţionează diverse combo-uri şi acum formaţia sa de mari dimensiuni, MONK’estra. Aptitudinile de aranjare ale lui Beasley nu au o prezentare mai bună decât albumele MONK’estra (Vol. 1 şi Vol. 2), fiecare dintre acestea primind două nominalizări GRAMMY. MONK’estra surprinde spiritul muzicii singulare a lui Thelonious Monk – melodiile neconvenţionale şi umorul, frumuseţea ciudată şi leagănul neîngrădit în aranjamente, aromate de spiritul din New Orleans, hip-hop şi ritmuri afro-cubaneze. Crtiticii au numit-o “una dintre cele mai fascinante trupe de mari dimensiuni din memoria recentă”.
Bachar Mar Khalife Creativ, neconvenţional, pasionat, plin de intrigă, sfidare, iubire, dorinţă şi speranţă. Acesta este Bachar Mar Khalife – solist, compozitor şi multiinstrumentalist franco-libanez. De la absolvirea Conservatorului din Paris, a colaborat cu dirijorii Lorin Maazel, James Gaffigan, Orchestra Nationala din Franta şi Ansamblul Intercontemporain. A colaborat la numeroase proiecte care combină jazz, world music, muzică electronică şi hip-hop. Explorează un repertoriu de cântece tradiţionale, pe care le-a apropriat în propriul său mod. Deliberat, cu blândeţe, îşi eliberează cuvintele şi energia, pentru a-şi modela propriile partituri pe o muzică neobişnuită şi poetică, cu delicateţe şi o frumuseţe cvasi-mistică.
Maisha Maisha (înseamnă “viaţă”) este un ansamblu bazat în Londra, condus de bateristul Jake Long. Grupul cânta muzică originală inspirată de artişti precum Pharoah Sanders, Alice Coltrane şi Idris Mohammad. Trupa îşi îmbină influenţele de jazz cu ritmuri west africane şi afro-beat, datorită liderului trupei Jake Long şi ale percuţionistului Tim Doyle. Twm Dylan păstrează groove-ul în viaţă pe bas, Shirley Tetteh încântă pe ritm şi chitară, Amané Suganami încinge clapele, iar Nubya Garcia creează dependenţă cu saxofonul, care se repetă în capul tău timp de câteva zile. Maisha fuzionează o serie de influenţe diverse pentru a crea un spectacol energetic unic, prezenţa lor luminând petreceri şi cluburi de jazz peste tot în Londra în ultimul an.
Antal Gábor Trio a fost înfiinţat în 2016. Sunetul unic al trioului reflectă caracterele diferite ale celor trei muzicieni. Trio-ul a lansat primul album, Whirl, care conţine opt creaţii proprii în 2017. Muzica lor este o combinaţie de improvizaţii vii, teme melodioase şi elemente moderne care generează un melanj, divers, şi totodată armonios. În 2017 au fost câştigătorii Concursului Jazz in the Park, la ‘Cellar-walk’ Talent Competition din Budafok au câştigat premiul publicului iar la Hungarian Jazz Association – Jazz Combo Competition au câştigat premiul special.
Bega Blues Band este cea mai longevivă trupă de jazz blues din România. Activitatea trupei a început în 1983, atunci când Bela “Kamo” Kamocsa şi Johnny Bota au decis să evolueze împreună la festivalul de jazz Braşov-Kronstadt. Grupul a lansat în noiembrie 2015, la Gala Blues Jazz Kamo, CD-ul numit „Brassica Soup”, foarte bine primit de critici şi de către public. Odată cu prezentarea albumului la Rich Mix Shoreditch, soundul trupei a fost descris în Central and Eastern European London Review drept „admirabil scăldat în rădăcinile genului”, „o fuziune generoasă de ethos popular românesc şi de jazz transatlantic, într-un amestec cu cantitatea potrivită de funk, condimentat în mod unic prin vocea Mariei Chioran în exprimarea artistică a patrimoniului muzical românesc”.
După cum sugerează şi numele, Voyager II sunt într-o continuă mişcare şi căutare, atât artistică cât şi fizică. Înfiinţat la Londra, acest duo de chitară / tobe a absorbit amestecul eclectic de sunete oferite de scena muzicală diversă şi a creat ceva unic lor. Grupul este format din Eamon Foreman şi Sergiu Fanica (membru fondator al colectivului de Hip Hop din Cluj-Napoca, Beats Remedy). Combinaţia a două voci creative puternice, acest nou proiect este o experienţă uimitoare, care transpune ascultătorul prin sunete de ambient, ruperi de ritm şi improvizaţii libere.
Murnau Murnau este un proiect care îşi propune să fuzioneze cele mai diverse stiluri muzicale într-un mix cu influenţe jazz, no-wave şi electro. Conceptul stilistic deschide trasee sonore printr-un aparent labirint şi încearcă să descopere – sau să construiască – povestea din interiorul interferenţelor fiecărei teme pe care o dezvoltă. Murnau a fost înfiinţat în anul 2016 de către Seba Hamburger (tobe, synths şi sampling), Ana Pieloiu (chitară), Ovidiu Zimcea (chitară, bas, synths) şi Popljubo (synths).
JAZZ™ se va desfăşura la Timişoara în perioada 29 iunie – 1 iulie 2018. Cea de-a cincea şasea ediţie a festivalului se va desfăşura în Piaţa Victoriei, Parcul Castelului, Parcul Civic şi în zone ce urmează a fi anunţate ulterior. Accesul la JAZZ™ este gratuit. La cele 5 ediţii de până acum, JAZZ™ a adus la Timişoara nume precum Richard Bona, Kurt Elling, David Murray şi Macy Gray, Terri Lyne Carrington / Lizz Wright, Al Jarreau, The Cat Empire, Anoushka Shankar, Dianne Reeves, Liv Warfield w/ Prince’s NPG Hornz, The Ruff Pack, Marcus Miller, DeeDee Bridgewater, Dhafer Youssef, Imany, Jacob Collier, BadBadNotGood, The Chick Corea Elektric Band, Miles Mosley x The West Coast Get Down, Christian Scott aTunde Adjuah şi Monty Alexander, o parte dintre aceştia în premieră în România. (R.N.)