Sean Paul

Sean Paul – Mad Love Europe Tour

Superstarul jamaican, câştigător al premiului Grammy, vine în România, pentru prima dată într-un concert de o asemenea amploare! În deschidere vor cânta Faydee, Fly Project şi Simona Nae, iar after party-ul va continua la Arene până dimineaţă cu Partydul Kiss FM şi DJ Vibe Drops.

Iubit de publicul din toată lumea atât datorită stilului inedit, dar şi graţie colaborărilor de succes cu artişti celebri, Sean Paul este unul dintre cei mai prolifici artişti din lume, având colaborări cu Beyoncé, Rihanna, Akon, Snoop Dogg, Busta Rhymes, Shaggy, Damian Marley, Major Lazer, Kelly Rowland, Enrique Iglesias, Keyshia Cole, Little Mix, Wyclef Jean, DMX, Bob Sinclar, Dua Lipa, Clean Bandit, David Guetta etc.

Între hit-urile care l-au menţinut în topurile muzicale din întreaga lume se număra şi Temperature, Press It Up şi No Lie. Cu un record de peste 5 miliarde de vizualizări pe YouTube, Sean Paul a avut, de-a lungul carierei lui, numeroase clasări în topul Billboard, deţinând mai multe discuri de platină.

Sean Paul a concertat în peste 100 de ţări până acum şi a cântat pentru milioane de fani din toate colţurile lumii. Pe 23 mai 2018 avem şi noi şansa să îl vedem într-un show spectaculos în România. (R.N.)

Sean Paul

About Author

Connect with Me: