
Gala de închidere a Festivalului Internaţional de Jazz la Teatrul Naţional Târgu-Mureş
10th International Youth Jazz Competition & Festival va găzdui o serie de evenimente muzicale între 9-13 mai 2018 la Târgu-Mureş. Evenimentul este organizat de Jazz & Blues Club, Casa de Cultură a Studenţilor Târgu-Mureş, Asociaţia Culturală ”Partitura” şi Teatrul Naţional Târgu-Mureş, în colaborare cu principalii susţinători: BIOEEL, Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Gala de închidere a evenimentului va avea loc duminică 13 mai 2018 de la ora 19:00 în sala mare a Teatrului Naţional Târgu-Mureş, unde pot fi auziţi diferiţi interpreţi eminenţi ai genului.
Primul invitat al serii este UNAGE Big Band – cea mai tânără orchestră a Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi, înfiinţată în anul 2015. Scopul său, didactic prin excelenţă, este de a lărgi orizontul muzical al studenţilor de la departamentul „Instrumente de suflat şi percuţie”, care în mod curent studiază muzica clasică, precum şi de a oferi experienţa cântatului într-o orchestră de jazz studenţilor de la specializarea „Compoziţie jazz şi muzică uşoară”. Instrumentişti consacraţi de jazz ieşeni, cadre didactice şi foşti studenţi colaborează ocazional, oferind din experienţa lor grupului de instrumente din care fac parte. Dirijorul UNAGE Big Band este Dan Spînu, conferenţiar la universitatea ieşeană de arte.
Un alt distins interpret al galei este Budapest Jazz Orchestra, care a prezentat diferite stiluri de jazz în toată lumea, timp de aproape 20 de ani. Membrii trupei sunt absolvenţi de jazz şi artişti clasici, iar în timpul lor liber cântă şi în alte formaţii de renume. De aceea muzicienii formaţiei BJO pot cânta în orice stil în mod profesionist, începând de la jazz clasic până la cele mai cunoscute hituri. Din acest motiv, Budapest Jazz Orchestra nu este doar o formaţie de nişă, dar pentru multe grupuri de vârstă şi la diverse evenimente, este şi producătoare de muzică de divertisment.
Trupa urmează tradiţionala formaţie de 17 membri: saxofon – Gábor Kollmann (lider de trupă), Tamás Ludányi Jr., Ákos Csejtei, Zoltán Zana, György Varga; trombon – Ferenc Schreck, Gábor Skerlecz, Ákos Frolov, Dániel Viktor Nagy; trompetă – Tulkán Péter, Ferenc Magyar, Áron Koós-Hutás, Balázs Pecze; pian – Attila Juhász; chitara – Miklós Birta; bass – Viktor Hárs; percuţie – Dániel Serei.
Vedetele din cadrul 10th 10th International Youth Jazz Competition & Festival sunt: Adrienn Fehér, Orsi Urbán, Krisztina Koszorus şi Sandu Bantaş. (R.N.)

