
Concert de primăvară – Corala Armonia
Sala Auditorium din incinta Palatului Regal din Bucureşti va fi, duminică 22 aprilie de la orele 19:00, gazda unui concert de excepţie. Acustica specială a sălii va vibra, timp de două ore, la armoniile sonore ale celui mai premiat cor bărbătesc din lume, Corala “Armonia”.
În cadrul recitalului, trei dintre cele mai puternice şi pure voci feminine ale ţării, Cornelia Rednic, Lavinia Chifor şi Paula Seling vor interpreta piese de muzică populară prelucrate, alături de corul Arhiepiscopiei Tomisului dirijat de profesorul, muzicologul şi compozitorul Iulian Dumitru.
Corala “Armonia” a fost înfiinţată în 2001 de către Arhid. Lect. Univ. Dr. Ion Iulian Dumitru şi a devenit cel mai premiat cor bărbătesc din lume. În prezent are zeci de membri şi un repertoriu foarte vast: de la muzică religioasă sacră şi muzică populară prelucrată, până la compoziţii preclasice, clasice şi medievale. Concurând în nenumărate competiţii internaţionale, a câştigat de fiecare dată cele mai înalte distincţii, printre care medalii de aur în SUA, Austria şi Letonia.
Cele trei artiste care vor cânta alături de “Armonia”, Cornelia Rednic, Lavinia Chifor şi Paula Seling, sunt voci deosebite. Cornelia Rednic este un veritabil rapsod al Maramureşului, însă repertoriul ei este mult mai divers iar vocea sa este inconfundabilă şi iubită de milioane de admiratori. Lavinia Chifor este o tânără voce a folclorului bihorean, premiată în multe festivaluri, iar vocea sa i-a deschis, încă din liceu, calea spre o carieră artistică de succes. Paula Seling este interpretă şi compozitoare, are peste 13 albume publicate, zeci de single-uri şi o voce care nu mai are nevoie de prezentare.
Toţi aceşti artişti excepţionali vor interpreta piese populare prelucrate şi piese religioase într-un recital memorabil prilejuit de Sărbătoarea Paştelui. (R.N.)
