Afis Fotbal Infinit

“Fotbal infinit”, comedia lui Corneliu Porumboiu despre regulile jocului de fotbal, din 9 martie pe ecrane

Cel mai nou film al regizorului Corneliu Porumboiu, “Fotbal infinit”, intră în cinematografele din România începând cu 9 martie, după ce a fost prezentat în premieră mondială la Berlin, unde s-a bucurat de aprecierile criticilor. Filmul, care prezintă o abordare inedită a jocului de fotbal, “a fost lansat într-un context cum nu se putea mai potrivit, în anul unei Cupe Mondiale”, a scris “Hollywood Reporter”.

Totul, în contextul în care o figură importantă a fotbalului mondial, Marco van Basten, în calitate sa actuală de director tehnic la FIFA, cere, printre altele, renunţarea la cartonaşele galbene, loviturile de departajare şi la regula ofsaidului.

Şi personajul principal, Laurenţiu Ginghină, funcţionar la Prefectura Vaslui, este preocupat de aproape 30 de ani să revoluţioneze regulile fotbalului: De ce este terenul dreptunghiular? Să aibă voie jucătorii să alerge pe tot terenul? În acelaşi timp, regizorul Corneliu Porumboiu ridică miza şi se întreabă dacă există vreun raport intim între fotbal şi viaţă?

 „În spatele poveştilor şi întrebărilor lui Laurenţiu mi-am dat seama că există un conflict între lege şi libertate, o tematică ce m-a interesat întotdeauna”, mărturiseşte Corneliu Porumboiu, care apare el însuşi în film. “Eu sunt un fel de arbitru. Decizia de a apărea în film a fost una funcţională, pentru că nu puteam să las personajul singur. Am intervenit doar acolo unde era nevoie de mine”, a adăugat regizorul.

Fotbal infinit în presa internaţională

Despre cea mai recentă producţie a lui Corneliu Porumboiu au scris, după vizionarea de la Berlin, publicaţii precum The Guardian, Hollywood Reporter sau Screen Anarchy.

 “Fotbal infinit are momente reuşite de umor fin, care alternează cu introspecţii subtile ale unui protagonist neconvenţional”, notează şi Hollywood Reporter, în vreme ce Screen Anarchy scrie că filmul lui Porumboiu prezintă “cele mai autentice şi amuzante secvenţe care au fost văzute la Festivalul de la Berlin”, iar Sight & Sound apreciază că filmul este “amuzant, emoţionant şi de o subtilitate aparte”.

“Fotbal infinit” este al doilea film al regizorului Corneliu Porumboiu, după “Al doilea joc”, în care era prezentat un dialog între regizor şi tatăl lui, arbitrul internaţional Adrian Porumboiu, discuţia abordând însă şi teme politice.

În 2006, Corneliu Porumboiu obţinea premiul pentru debut Camera d’Or la Festivalul de Film de la Cannes pentru “A fost sau n-a fost?”, o comedie despre cum a fost trăită revoluţia din 1989 într-un oraş de provincie. În 2009 era de asemenea premiat la Cannes, cu premiul FIPRESCI şi premiul juriului secţiunii Un Certain Regard pentru filmul “Poliţist adjectiv”. (R.N.)

Afis Fotbal Infinit

About Author

Connect with Me: