
Dorian sau Cum mi-am petrecut ultimele 24 de ore
După producţia spectacolului “Telefonul din colţul străzii” (parte a modulului educaţional cu acelaşi titlu, dedicat liceenilor din Bucureşti), Control N propune iubitorilor de dans contemporan un nou proiect care să îi transpună într-o lume puternic senzorială şi poetică, dintr-un Bucureşti aflat într-un moment iminent apocaliptic.
Într-un context în care dansul contemporan are din ce în ce mai multă vizibilitate în peisajul artistic din România, spectacolul “Dorian” este realizat de Oana Răsuceanu în jurul unui singur actor-dansator (George Albert Costea), prin îmbinarea dansului contemporan cu proiecţii multimedia.
“Dorian” se construieşte plecând de la o premisă, pe cât de absurdă, pe atât de puternică şi de imposibil de ocolit: sfârşitul lumii va veni în 24 de ore. Dorian trăieşte în Bucureşti şi mai are 24 de ore până când patul, masa, scaunele, televizorul şi restul obiectelor din apartamentul lui nu vor mai exista. Dorian află vestea de la ştiri şi decide să petreacă ultimele 24 de ore la el acasă, singur, aşa cum îşi trăise şi până acum viaţa de zi cu zi. Spectacolul este construit pe juxtapunerea dansului contemporan cu proiecţii multimedia. Jocul creat între mişcarea fizică, reală, concretă, construită sub ochii spectatorului şi imaginile surprinse în proiecţiile video va duce către descoperirea trecutului şi prezentului din viaţa lui Dorian.
Conceptul, regia şi coregrafia spectacolului sunt semnate de Oana Răsuceanu. Cu o activitate intensă ca scenarist de film, Oana a absolvit în 2007 un Master în Artă Coregrafică în cadrul UNATC şi de atunci a derulat o serie de proiecte în zona teatrului şi dansului, ca scenarist / dramaturg, regizor şi coregraf. Printre spectacolele realizate de ea se află “Telefonul din colţul străzii” (spectacol de teatru-dans, după texte de Cristian Popescu), “Dear Diary” (spectacol de dans, realizat cu sprijinul Teatrului Nottara din Bucureşti), cât şi o serie de spectacole pentru copii.
Spectacolul a fost prezentat anul trecut la teatrul UNTEATRU şi a fost itinerat în Timişoara, Craiova şi Ploieşti. Prima reprezentaţie la Teatrul Odeon va avea loc miercuri, 22 februarie, de la ora 19.30, la Sala Studio. (R.N.)
