
Ştefan Gheorghiu la Round table Bucureşti
Primul sezon al întâlnirilor Round Table București s-a incheiat marti, 10 noiembrie 2015, cu violistul Ștefan Gheorghiu, instrumentist ce s-a făcut remarcat de-a lungul ultimilor 20 de ani prin eforturile depuse pentru susținerea drepturilor artiștilor interpreți în România. Dialogul purtat cu Valentina Sandu – Dediu a fost însoțit de momente artistice – surpriză pregătite de organizatori, iar seara s-a încheiat printr-o invitație la degustare de vinuri oferită de Organizația Somelierilor din România.
Ștefan Gheorghiu a absolvit în anul 1974 Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, în acelaşi an devenind şi membru al Filarmonicii “George Enescu”, pentru ca în 1985 să fie numit șef al partidei violă, în urma câștigării concursului de specialitate. În decursul carierei sale artistice, desfăşurată în totalitate în cadrul Filarmonicii, a colaborat cu maeştri reputaţi ai artei dirijorale, dintre care îi amintim pe Sergiu Celibidache, Igor Markevich, Kurt Masur, Serge Baudo sau Mircea Cristescu.
Din 1998, Ştefan Gheorghiu s-a dedicat cu precădere activităţilor sociale, manageriale și de reprezentare a drepturilor artiştilor interpreţi, creând structuri reprezentative pentru România: Federația Artiștilor Interpreți din România, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România și CREDIDAM. Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți. De când este președintele UCIMR, a participat la organizarea a peste 200 de proiecte culturale de anvergură locală, națională și internațională.
Sura: www.romania-muzical.ro
Alte articole referitoare la eveniment:
http://www.observatorcultural.ro/*eventID_4952-agenda.html
http://www.economistul.ro/stefan-gheorghiu-creatie-muzicala-si-management-cultural-s1237/