Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți / credidam-english-version
Pisica

Pisica lui Schrödinger vine la Unteatru

Sâmbătă 12 ianuarie, de la orele 19:00, Unteatru vă invită la spectacolul „Pisica lui Schrödinger” de Alexa Băcanu. Regia: Alexandru Berceanu. Cu: Valentina Zaharia şi Vlad Benescu. Coregrafia: Mădălina Dan. Documentarist: Andreea Chindriş. Consultanţi: Alexandra Sofonea, Gina Enache-Tuppad, Mădălina Sava. Scenografie virtuală: Ciprian Făcăeru. Designer de interacţiune: Florin Dumitru. Costume: Ina Isbăşescu, Luiza Enescu.

„Acum 300 de mii de ani, undeva în sudul Africii de Sud, am râs şi l-am pocnit în joacă cu o piatră pe fratele meu când mi-a zis, nu te duce până lângă tigru, adu-ţi aminte cum ne-a mâncat al doilea câine domestic din istorie, ca pe un pui de dodo. Când tigrul şi-a înfipt colţii în gâtul meu mi-am dat seama că fratele meu avusese dreptate şi am vrut să-mi recunosc greşeala, dar deja nu mai aveam corzi vocale. Am murit aproape imediat după, fără şansa de a-mi da genele optimiste mai departe. Viitorul se anunţă depresiv.”

Spectacolul urmăreşte traseul psihologic al unei persoane afectate de anxietate şi depresie, de la încercările de a raţionaliza ceea ce i se întâmplă, la eforturile de a îndeplini sarcini banale, la cele de a păstra aparenţa normalităţii. Cu toate că factorii declanşatori se găsesc undeva în exterior, lupta e dusă cu totul în interior, între diferitele voci interioare care zgândăresc, inhibă, sperie, într-o polifonie care nu lasă loc de liniştea în care se pot căuta şi găsi soluţii.

Spectacolul face parte din proiectul Intensiv Interior, care aduce în prim plan tema tulburărilor psihologice de tip anxios-depresiv, prin realizarea unui spectacol de teatru şi a unei expoziţii, bazate pe o perioadă de documentare. Producţia a fost precedată de focus grupuri cu persoane afectate de aceste tulburări, precum şi de o masă rotundă cu specialişti în domeniu.

Pisica

About Author

Connect with Me: