Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți / credidam-english-version
Cristian Sofron_PHOTO-2021-04-01-20-25-13

Actorul Cristian Şofron este noul director al Teatrului „Stela Popescu”

Din luna aprilie, actorul Cristian Șofron este noul director al Teatrului „Stela Popescu”.

În ultimele două decenii, Cristian Șofron a fost manager al Teatrului Odeon (2017-2021), director al Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” (2009-2017), consultant artistic al Universității Naționale  de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale, București (2009-2011) și director general artistic al Teatrului de Stat din Constanța (2005-2007).

Printre alte premii, în 2012 a fost distins cu Premiul de Excelență pentru Întreaga Activitate a Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România, iar în 2013 cu Premiul pentru Întreaga Activitate al Uniunii Cineaștilor din România.

A debutat în film la vârsta de 10 ani, iar în teatru la 9 ani. De peste trei decenii joacă în spectacole ale Teatrului Nottara, scena de care și-a legat numele ca actor prin zeci de roluri dintre cele mai diverse pentru care a colaborat cu regizori precum Dinu Cernescu, Alexandru Darie, Mircea Cornișteanu, Dominic Dembinski, Alexandru Dabija etc. De asemenea, are o bogată carieră cinematografică și de televiziune.

Cristian Șofron declara la preluarea mandatului : „Sper să contribui prin experiența pe care o am la dezvoltarea Teatrului „Stela Popescu” din punct de vedere repertorial, la evoluția personalității pe care ar putea să o capete în peisajul teatral bucureștean. A găsi cheia în care trebuie dusă mai departe activitatea acestui teatru, unul dintre cele mai tinere din galeria scenelor bucureștene, a ghida stilul, orientarea, specificul acestuia reprezintă o nouă provocare pentru mine”.

Cristian Sofron_PHOTO-2021-04-01-20-25-13

About Author

Connect with Me: