Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți / credidam-english-version
img

15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale, nu doar un pretext pentru a ne aminti de Eminescu

Poemul „Luceafărul” este inclus în Guiness Book of Records. Universalitatea creaţiei eminesciene a fost recunoscută de UNESCO. Până şi un crater de pe Lună poartă numele poetului nostru naţional. Mihai Eminescu se năştea într-o zi de 15 ianuarie şi se stingea fix după 39 de ani şi 5 luni. Poet, prozator, filosof, jurnalist, eseist, pamfletar, spirit liber. Azi – prin lege – ne amintim de el şi sărbătorim cultura română.

Nu-mi dau seama în ce măsură o sinceră cerebrare a culturii naţionale reclamă o zi stabilită prin lege. Poate nu e neapărat rău. E, în orice caz, ceva mai mult decât nimic. Iar dacă izbutim să nu închidem totul în ambalajul de plastic al festivismului, cu atât mai bine pentru noi, şi pentru cultură cu atât mai bine.

Cred că nu ar fi rău, ca într-o asemenea zi, să cădem puţin pe gânduri, să ne asumăm (fie şi de principiu) – cât ne lasă mintea, pregătirea, exerciţiul şi sufletul – dimensiunea spirituală a actului de cultură, să medităm asupra necesităţii respectului faţă de creator şi creaţia sa. Eminescu însuşi spunea. „Fiecare om e întrebare pusă din nou spiritului Universului”. Înainte de a aparţine unei naţiuni, suntem individualităţi, entităţi şi – cei mai norocoşi dintre noi – rezultatul fericit al asumării unei vocaţii.

O zi a culturii naţionale ar trebui să evidenţieze continuitatea, personalitatea, forţa mesajului şi a actului creator aşa cum s-au manifestat ele şi se manifestă în acest spaţiu geografic şi uman. Însă, aşa cum ştim, talentul nu are nici paşaport, nici certificat de deces. El aparţine umanităţii, se tezaurizează plenar şi se împarte cu generozitate. Eugene Ionesco nu e numai român sau francez, aşa cum Michelangelo nu e exclusiv italian. Ei – şi atâţia alţii – nu sunt proprietatea unui stat sau produsul unor anumite epoci.

O zi a culturii naţionale este în acelaşi timp şi un bun prilej de a milita pentru drepturile autorilor, pentru o justă apreciere a muncii lor, în fond un obligatoriu apel la bun simţ şi dreptate. E timpul să gândim legi care să protejeze efortul, originalitatea şi să respecte demnitatea creatorilor de frumos, sublim, emoţie. Tot Eminescu spunea: „Educaţiunea e cultura caracterului, cultura e educaţiunea minţii”. Nu ne-ar strica să reflectăm. Şi dacă nu ne plac concluziile la care ajungem, dacă ne nemulţumeşte starea de fapt, să încercăm să o schimbăm. În fiecare zi.

About Author

Connect with Me: